2032 SMART-FAMILY

Ștefania Ionescu

Pe 10 noiembrie 2022, o parte din trupa noastră, împreună cu doamna profesor Andreea Bell, a mers la spectacolul 2032 SMART-FAMILY, de la teatrul „George Ciprian” din Buzău. Am văzut un concept diferit față de ceea ce suntem obișnuiți să  „gustăm” la teatru, anume teatrul telematic. „Ce este teatrul telematic?”, poate te întrebi. Ei bine, exemplul concret al spectacolului de care o să-ți povestesc s-ar putea să te ajute: concomitent, în Buzău și în Milano, pe scene din ambele orașe, actorii joacă același spectacol, conexiunea dintre aceștia fiind posibilă (atât ideatic, cât și tehnic) prin intermediul unui ecran uriaș.

Trupa de teatru ARTfel în fața intrării Teatrului ,,George Ciprian” din Buzău

Titlul piesei este, în mod evident, intuitiv; el rezumă în trei cuvinte o idee completă și complexă, idee ce constituie tema lucrării – familiile despărțite de migrație. Ce ai face dacă ai mai avea câțiva ani de trăit , iar fiica ta – singura persoană care încă îți e apropiată – trăiește la mii de kilometri distanță? Sau ce ai face dacă mama ta, îmbătrânită și obosită, ar locui departe de tine, știind cât de fragilă îi este viața?

După ce mama ei, Laura, suferă un atac de cord, Virginia, care locuiește în Italia, hotărăște să-i cumpere acesteia un robot care s-o asiste în orice activitate zilnică. Comicul situației este redat de dificultățile Laurei de a se obișnui cu noul ei coleg de apartament. „Big Brother”, așa cum îi spune bătrâna, este în permanență atent dacă aceasta și-a luat medicamentele, dacă a mâncat, dacă a citit, dacă a vorbit, dacă a dormit, dacă…  

De la stânga la dreapta: Giovanni Longhin (Lorenzo), Francesca Fatichenti (Amalia), Monica Buzoianu (Virginia), robotul Ogmios, Aura Călărașu (Laura) (Foto: Vlad Dumitrescu)

După zile petrecute cu robotul Ogmios și insistențe ale Virginei, Laura acceptă prezența lui în viața ei. Ea îl vede drept un compromis pentru a putea rămâne conectată în permanență cu familia ei (prin intermediul ecranului).  

Comportamentul robotului este atât contrastant, cât și în armonie cu cel al Laurei. Bătrâna simte, vede, ascultă dincolo de pereții unei camere, dincolo de expresiile superficiale ale unui om. Totuși, chiar dacă fiecare cu tabieturile lor – de robot ori bunică – atât de firești, cei doi ajung să-și mulțumească pentru efortul depus în relație. Momentul în care sunt ilustrate cel mai bine sentimentele Laurei față de robot este acela când, „pârâtă” fiind de către Ogmios, ea îi recunoaște Virginiei, mușcându-și buza, că l-a luat în brațe atunci când se simțea singură și vulnerabilă. 

Evoluția relației dintre bătrână și robot devine emoționantă. Așa cum te-ai putea aștepta, când descoperă că va trebui să locuiască în casă cu Ogmios, Laura se umple de furie. Ea percepe inițiativa Virginiei drept o jignire a integrității ei personale. Treptat, obișnuindu-se cu robotul în casa ei, vârstnica observă că nu-i chiar așa rău să-l aibă constant în jur. De fapt, e super ca cineva să-i aducă aminte să-și ia medicamentele… ei, să nu exagerăm, când Ogmios exagerează cu atenția, Laurei îi vine sincer să-l arunce pe geam. Mișcarea de a-l strânge în brațe e doar confirmarea faptului că lipsa unei persoane în jur îl face pe om să se atașeze și de o bucată de metal și plastic, cu față de telefon… față care se mai și stinge uneori.

Pe de altă parte, spectacolul surprinde în amănunt și problemele care se nasc în familia Virginei. Discuțiile apar pentru că femeia uită de soțul și fiica sa și se concentrează DOAR asupra mamei ei și a profesiei; ea e cuprinsă de neputința de a o ajuta de Laura. În plus, fata e cumva împărțită între stabilitatea pe care i-o conferă viața financiară în Italia, frica de a se întoarce în România și insistențele Laurei care vrea s-o aibă aproape… și fizic, nu doar tehnic.

Astfel, 2032 SMART-FAMILY este un spectacol pe care vi-l recomandăm cu toată încrederea! Deși este încă un gen de teatru nou în România, el merită urmărit și promovat. Abordând o temă de actualitate, anume dezvoltarea sistemelor cu inteligență artificială, împletită dorinței sau nevoii tinerilor de a părăsi țara (și implicat familia), oricine s-ar putea regăsi în situația prezentată.

Textul dramatic scris de Marina Hanganu și Bianca Trifan
traducerea în italiană: Camilla Brison, Monica Buzoianu și Ioana Rufu

Actorii (ordine alfabetică):
Monica Buzoianu (IT) – Virginia Visconti
Aura Călărașu (RO) – Laura Mihalcea
Francesca Fatichenti (IT) – Amalia Visconti
Smaranda Găbudeanu (RO) – Ogmios Z42
Giovanni Longhin (IT) – Lorenzo Visconti

Regia: Marina Hanganu (RO) și Camilla Brison (IT)
Asistență regie: Bianca Trifan (RO)
Regia video (montaj live și creație video): Armine Vosganian (RO)
Asistență regie video (montaj live): Davide Nocera (IT)
Asistent video: Stefano Cozzi (IT)
Scenografia: Andreea Diana Nistor (RO) și Greta Gasparini (IT)
Asistență scenografie: Viola Aprile (IT)
Costume: Marilena Montini (IT) și Andreea Diana Nistor (RO)

Multimedia, platformă de comunicare, design și mecanică robot, modelare și animație 3D: Ygreq Interactive (RO) – Cristian Iordache (director tehnic), Alexandru Andrei, Iulia Petronela Ioniță.

Programare robot, rafinare mecanică și mentenanță: Bucharest Robots (RO) – Ana-Maria Stancu (CEO) și prof. ing. Marius Dumitrescu

Exterior robot și smartwatch: Lucian Păun (RO)

Muzică și sound design: Andrei Petrache (RO)

Light design: Costel Baciu (RO) și Marco Grisa (IT)

Ilustrații cărți de joc: Alex Rusu (RO)

Aladdin: A musical spectacular

Copcea Alexandra

Mi-a plăcut prea mult Tangled: The Musical, încât a trebuit să văd ce spectacole au mai avut cei de la Disney, mai ales că pandemia ne obligă să găsim tot felul de metode de a ne relaxa. ,,Aladdin: A Musical Spectacular”, la fel ca ,,O poveste încâlcită”, depășește așteptările, și poate fi urmărit pe YouTube de oricine dorește.

La fel ca în filmul animat, îl urmărim pe Aladdin care încearcă să îl oprească pe Jafar să devină sultanul Agrabah-ului și să o facă pe Jasmine să se îndrăgostească de el.

Fiind o fană a acestei povești am fost atentă la toate detaliile și pot afirma că nu am fost deloc dezamăgită. Un narator dă startul spectacolului explicând publicului că aceștia îl vor urmări pe Jafar încercând să-și pună planul malefic în aplicare, iar acțiunea începe cu Aladdin care, obligat de răufăcător, se duce în ,,Peștera Minunilor”  pentru a lua lampa. La scurt timp facem cunoștiță cu restul personajelor.

Jasmine este exact așa cum am știut-o dintotdeauna, altruistă, independentă și curajoasă, reușește să se apere în fața lui Jafar și nu îi este teamă să își arate adevărata personalitate.

Aladdin evolueză pe tot parcursul spectacolului. Dintr-un hoț într-un sultan demn de a conduce un regat. Îi urmărim pe cei doi îndrăgostindu-se și învingându-l, cu ajutorul prietenilor săi, pe Jafar.

Antagonistul își face intențiile clare încă din primele minute ale spectacolului, scopul acestuia fiind să fure lampa din peșteră și să devină sultanul Agrabah-ului.

Duhul își face apariția când Aladdin freacă lampa fermecată și începe să-i explice cum funcționează cele trei dorințe, printr-un număr muzical (bineînțeles). ,,You’ve got a friend in me” trebuie să fie momentul meu preferat. Acesta a avut o prestație spectaculoasă, interacționând cu publicul la un alt nivel, a vorbit direct cu acesta și a folosit multe elemente din ,,pop-culture”, lucru care a surprins plăcut orice spectator. De la referințe la surorile Kardashian, până la Gangnam Style, glumele au fost la ordinea zilei și deși puțin ieșite din comun nu au părut deloc nelalocul lor. 

Covorul magic se află printre obiectele de valoare din peșteră și deși nu are nici o replică pe tot parcursul spectacolului, mișcările pline de expresivitate și dansurile au compensat lipsa. Acesta s-a remarcat ca fiind cel mai bun prieten al duhului și un mare ajutor pentru Aladdin, ajutând-ul să o cucerească pe Jasmine.

Momentele muzicale sunt absolut spectaculoase, dansatorii extrem de talentați și recuzita te face să te simți în mijlocul acțiunii, favoritele mele sunt ,,You’ve got a friend in me” și ,,Prince Ali”, de la cămile la elefanți, nu lipsește nimic.

Deși chiar mi-a plăcut, mi-a părut rău că două personaje din filmele originale nu își fac apariția: Abu – maimuța, cel mai bun prieten al lui Aladdin și Rajah – tigrul, amicul lui Jasmine. Cei doi nu au replici dar asemenea covorului, ar fi dat o notă de amuzament spectacolului. În plus, spectacolul durează mai puțin de 45 de minute, din punctul meu de vedere ar fi putut avea minim o oră, având în vedere că filmul animat și cel apărut în 2019 durează 90-125 de minute.

Acestea fiind spuse, recomand această producție oricui dorește să se delecteze cu un spectacol pe cinste, o comedie, care cu siguranță nu va bucura doar copiii dar și adulții dornici să se întoarcă în timp și să-și retrăiască copilăria.

Tangled: Untangled

Copcea Alexandra

Anul 2020 a fost plin de momente dificile la care am fost cu toții nevoiți să ne adaptăm, iar industria divertismentului a fost clar afectată din mai multe puncte de vedere. Multe filme au oprit înregistrările și o parte din piesele de teatru, repetițile. Cu toate acestea unele spectacole au putut fi vizionate online, iar cei de la Disney Cruise ne-au făcut o plăcere cu TANGLED: The Musical, care poate fi vizionat pe YouTube.

După cum sugerează și numele, este o adaptare de o oră a filmului animat ,,Tangled” sau ,,O poveste încâlcită” după cum este cunoscut în România. O urmărim pe Rapunzel, prințesa pierdută a ținutului Corona (chiar așa se numește), care timp de 18 ani a fost închisă într-un turn de către o femeie care a răpit-o pentru a-i folosi părul în scopuri malefice.

Fiind o fană înrăită a producțiilor animate Disney am avut așteptări mari și nu pot spune că am fost dezamăgită. La fel ca în film, naratorul este Flynn Rider, un hoț care fură o coroană de la palat și întâmplător o întâlnește pe Rapunzel, neștiind ca ea este prințesa. Cei doi fac un pact și Flynn o ajută să vadă lampioanele care zboară anual pe cer, de ziua ei, la schimb el fiind lăsat să păstreze coroana furată.

Toți actorii au o prestație deosebită. Aceștia nu au ieșit în evidență doar din punct de vedere al interpretării, dar și în timpul numerelor muzicale. Au fost incluse toate melodiile din film, dar și câteva piese exclusive.

Rapunzel (Elisha Ainsley) și Flynn (Nick Pankuch)

Flynn Rider interacționează cu publicul într-un mod deosebit, mai ales când interpretează “Wanted Man”, care, după mine, este una dintre cele mei interesante interpretări, la fel și “I have a dream”. Evoluția acestui personaj este foarte bine portretizată, cât și evidentă, devenind dintr-un hoț arogant însetat de bani, un om altruist, demn de respect.

Rapunzel (Elisha Ainsley) și Flynn (Nick Pankuch)

 Rapunzel este exact așa cum am cunoscut-o mereu, inocentă și curioasă, explorând o lume nouă, curajoasă reușind să își confrunte fricile și mai ales descoperindu-și adevărata identitate. Cei doi formează un duo nu doar comic, dar și unul puternic, cei doi ajutându-se unul pe celălalt să evolueze.

Bineînțeles nu poate exista o poveste Disney fără antagonist și mama cea rea este exact cum ar trebui să fie. Egoistă și orbită de dorința de a rămâne veșnic tânără, sfârșește căzând din vârful turnului. Aceasta, deși a avut ocazia să meargă pe calea cea dreaptă și să o lase pe Rapunzel în lumea care îi aparține, decide să o folosească pentru propriile sale nevoi și să o țină prizonieră, departe de adevăr.

Mama Gothel (Katie Whetsell) și Rapunzel ( Elisha Ainsley)

Trebuie să recunosc că aceasta este primul musical marca Disney pe care l-am văzut și am rămas uimită de costume și decor, acestea fiind exact ca cele din film. Detaliile și așezarea în scenă sporesc atmosfera de poveste și te absorb cu adevărat în acțiune.

Deși m-am uitat cu plăcere, sunt anumite lucruri care ar putea fi îmbunătățite. De exemplu, Pascal, cameleonul lui Rapunzel, cel mai bun prieten al ei, lipsește. Dar măcar îl avem pe Maximus, calul regal, care conferă o notă de umor esențială, acesta fiind mâna dreaptă a lui Flynn când o salvează pe Rapunzel. Totuși și Pascal ar fi putut fi inclus, acesta nu are replici și pur și simplu prezența sa ar fi un factor de amuzament bine văzut de public.

În plus, unele scene au părut foarte grăbite, durata musical-ului fiind doar o oră și având o acțiune destul de complexă. Filmul durează o sută de minute, și sunt de părere că și această versiune ar fi fost mai potrivită dacă s-ar fi desfășurat măcar pe o oră și jumătate.

Luând în considerare tot ce am menționat până acum, nu pot să spun decât că sunt foarte încântată și vă îndemn să vă uitați pentru că nu aveți nimic de pierdut, este clar că publicul țintă sunt copii, dar sunt de părere că oricine se poate bucura de spectacol. Pentru mine punerea în scenă a fost de-a dreptul fascinantă și sunt sigură că veți fi plăcut surprinși de efecte. Este evident că cei de la Disney Cruise nu glumesc când vine vorba de un spectacol, și efortul depus se observă pe tot parcursul piesei.

În plus, nu toți avem parte de croaziere și faptul că Disney a ales să ne surprindă cu acest musical pe timp de pandemie este chiar de admirat.

DIstribuție:

• Elisha Ainsley – Rapunzel
• Nick Pankuch – Flynn Rider
• David Colston Corris – Maximus
• Katie Whetsell – Mama Gothel
• Elliott Litherland – Regele Coronei, Căpitanul Gărzilor
• Cate Cozzens – Regina Coronei
• Kyle Blair – Hook Hand, Sage
• Jeffrey Todd Stevens și Jacob Chancellor –  Frații Stabbington , Big Nose, Vladimir
• Courtney Leigh Halford – Attilla
• Eric Deiboldt – Ulf
• Sydney Patrick- Fetița din oraș
• Compozitor: Alan Menken
• Text: Glenn Slater

Descoperind Missing People

Copcea Alexandra

Missing People este o producție realizată de Leeds Playhouse, în colaborare cu Kani Public Arts Center. Scris de Brad Birch, spectacolul urma să fie interpretat în această vară, înainte de a fi anulat din cauza pandemiei COVID-19. Din fericire pentru noi, o producție înregistrată a fost lansată pe YouTube, de către companiile colaboratoare, pentru a ne asigura divertismentul, până când vom afla despre posibilitatea vizionării unui spectacol live.

Natsumi Nanase, Susan Hingley, Ishia Bennison, Simon Darwen și Yutaka Oda în MISSING PEOPLE, New National Theatre, Tokyo și Leeds Playhouse, 2020. (Imagine: David Lindsay)

Această nouă piesă se concentrează pe o familie multiculturală care nu este la fel de obișnuită pe cât pare.

Sakiko, o japoneză, (interpretată de Susan Hingley) și logodnicul ei englez Dan (Simon Darwen) se îndreaptă spre Japonia, în orașul ei natal, Kani, pentru a-i întâlni pe părinții lui Sakiko, cu scopul de a-și organiza nunta. Cei doi sunt însoțiți de mama lui Dan, Linda (Ishina Bennison), ca să se asigure că totul merge bine între fiul ei și socrii și ca să ajute la planificare. La sosirea acestora nu se întâmplă nimic ieșit din comun, în afară de absența tatălui miresei, care este introdus mai târziu în piesă. Părinții lui Sakiko mențin o atitudine distantă față de fiica lor și refuză să abordeze anumite probleme nerezolvate din trecut, mai ales lipsa fratelui ei, care începe să ridice semne de întrebare. Tensiunile create transformă o simplă călătorie într-o misiune care are scopul de a scoate la iveală secretele familiei.

Yutaka Oda în MISSING PEOPLE, New National Theatre Tokyo și Leeds Playhouse, 2020. (Imagine: David Lindsay)

Principala atracție a producției este textul care reușește să echilibreze momentele de umor, intrigă și suspans pe parcursul celor două ore de rulare. Mesajul spectacolului are la bază incapacitatea noastră de a fi sinceri cu noi înșine și cu cei pe care îi iubim. Lipsa de onestitate este demonstrată din nou și din nou în momente care variază de la subtile (Sakiko îi cere lui Dan să nu spună nimănui că și-a pierdut slujba și Dan îi spune Lindei oricum), la momente mai profunde.

Susan Hingley și Natsumi Nanase în MISSING PEOPLE, New National Theatre Tokyo, 2020 (Imagine: David Lindsay)

Interpretarea actorilor își menține profesionalismul pe tot parcursul spectacolului, fiecare arătând diverse emoții conflictuale și diferite tensiuni, care ajută la amploarea dramatismului dintre scene. Nu se simte o diferență semnificativă în distribuția Missing People, dar Susan Hingley și Natsumi Nanase (mama lui Sakiko, Chiyo) dau dovadă de o prestație deosebită.

De-a lungul spectacolului, dialogul este captivant, indiferent de limba în care se comunică, și, deși, punerea în scenă nu are prea multe elemente, acestora nu li se duce lipsa. Scenele sunt suficient de explicite întrucât elementele de cadru nu sunt nevoite să aducă detalii piesei.

După cum probabil reiese și din ce am scris mai sus, mi-a plăcut spectacolul ☺️. Din nefericire se poate găsi doar în format video, dar datorită reacțiilor pozitive din partea publicului, cu siguranță se vor relua spectacolele în sălile teatru și vom avea parte de o interpretare live, pe care sper să o pot vedea cât mai curând.

Sakiko Nakamura – Susan Momoko Hingley

Dan Hughes – Simon Darwen

Linda – Ishia Bennison

Masaru Nakamura – Yutaka Oda

Chiyo Nakamura – Natsumi Nanase

Koji Saito și Genki – Hiroki Tanaka

Yasuko – Yuri Eikawa

Co-directori – Mark Rosenblatt și Nobuhiro Nishikawa

Dramaturg – Brad Birch

Scenografie – Rumi Matsui

Costume – Rie Nishihara

Lumini – Elliot Griggs

Sunet – Matt Padden

Mișcare – Sachi Kimura

21 Chump Street

Dube Victoria Uma

21 Chump Street, cover-ul original. Sursa foto

Musicalul scurt 21 Chump Street (14 minute) abordează un subiect dificil: ,,Ce ar face un om pentru dragoste”. După cum se precizează și la începutul piesei, musicalul se bazează pe o poveste adevărată. În SUA s-au depus plângeri în legătură cu droguri vândute la unele licee, polițiști tineri fiind trimiși sub acoperire să se ocupe de situație. Întâmplarea tragică se petrece la una dintre aceste școli și este transformată într-un musical. 

Muzica,versurile și textul sunt scrise de unicul Lin-Manuel Miranda, cunoscut pentru crearea musicalurilor In the Heights, Bring It On the Musical și Hamilton.

Lin-Manuel Miranda. Sursa foto

Titlul piesei este împrumutat de la serialul din 1987 21 Jump Street în care era vorba despre agenți care voiau să deconspire oameni care aveau ca țintă elevii școlii.

21 Jump Street, cover-ul serialului. Susa foto

Un alt aspect interesant, prin intermediul căruia au fost înțelese părți ale poveștii, este acela al prezenței unor interviuri. Cu ajutorul interviului lui Naomi am aflat că aceasta era o polițistă.

Mesajul textului este să fim conștienți de ceea ce facem și să ne asumăm deciziile pe care le luăm.

Așadar, în musical este vorba despre un licean de 18 ani, Justin Laboy, care se îndrăgostește de Naomi, o polițistă sub acoperire de 25 de ani. Acesta se tot întreabă ce trebuie să facă și cine trebuie să fie pentru ca Naomi să se îndrăgostească de el (What the Heck I Gotta Do?). Aceasta îl respinge și nu îi răspunde la întrebarea pe care i-o pune băiatul în repetate rânduri. Naomi confirmă naratorului Justin a invitat-o la banchet dar, contrar zvonurilor, ea își găsește scuze pentru a nu participa. De asemenea, naratorul dezvăluie adevărul din spatele lui Naomi, acesta nefiind nici măcar numele ei adevărat. Polițista îl întreabă pe Justin dacă fumează sau dacă are droguri. El îi spune că nu, dar că îi va face rost de marijuana dacă va merge cu el la banchet. Naomi îi spune naratorului că motivul misiunii este de a face lumea mai sigură și pentru a învăța copiii că tot ceea ce fac are o consecință (One School). Justin își sună un verișor care, la rândul lui, sună un alt verișor și așa mai departe până când cineva îi face rost lui Justin de marijuana (Cousin). Justin se întâlnește după câteva zile cu Naomi pentru a-i da iarba. Ea insistă să-l plătească, știind că acesta este singurul mod prin care poate justifica acțiunea criminală a băiatului (The Money). Acesta încearcă să-i explice că drogurile sunt pentru ea și că nu are nevoie de bani. El o sărută și din nefericire banii sunt împinși în mâna lui. Justin este arestat, primind o săptămână în pușcărie și 3 ani probațiune, intrarea la universitate nemaifiind posibilă pentru el. Naomi îi explică naratorului efectele drogurilor asupra familiei, declarând că ea face lucrul corect și că ar fi vrut ca cineva să fi făcut asta pentru ea când era la școală. Ea recunoaște ca nu-l va uita niciodată pe Justin. Cât timp băiatul își îndeplinește timpul în pușcărie naratorul îl întreabă ce i-ar zice lui Naomi. Acesta spune că ar întreba-o: ,,What the heck did you do? (Ce naiba ai făcut?)” (Epilogue)

Anthony Ramos (Justin) și Lin-Manuel Miranda (Naratorul) în 21 Chump Street. Sursa foto

Așadar, deși musicalul este în engleza, merită urmărit. Actorii cu adevărat talentați reușesc foarte bine să transmită fiecare emoție prin replicile lor și să interpreteze versurile într-un mod perfect.

Distribuția:

Membrii distribuției musicalului 21 Chump Street. Sursa foto

Naratorul – Manuel Miranda

Justin Laboy – Athony Ramos

Naomi Rodriguez – Lindsay Mendez

Tevi, Verișorul 1, Băiatul – Alex Boniello

Derek, Verișorul 2, Avocatul – Gerard Canonico

Andrew, Verișorul 3, Polițistul – Antwaun Holley

Aici puteți viziona online musicalul 21 Chump Street:

98% decizia corectă

Ionescu Ștefania

Sursă foto: https://www.teatrultineretului.ro/?page_id=21151

Titlul piesei jucate de acești ,,adolescenți” de la Teatrul Tineretului din Piatra-Neamț este, în mod cert, unul intuitiv. Ce ai face dacă ai afla că ești însărcinată, mai ai doi ani de liceu și multe visuri neîmplinite? Cu întrebarea asta începe acțiunea propriu-zisă. Ah, ce bine dacă ar fi doar o situație fantastică, dacă gândul ar fi unul pur introspectiv și nu s-ar răsfrânge asupra realității unei adolescente dezorientate și lipsite de încredere, căreia încă i se spune „piticule”.

Iza are 17 ani și este o liceană conștiincioasă, serioasă și cu țeluri care ar îndrepta-o către o carieră academică. O seară dinaintea Crăciunului, însă, o maturizează pe Iza mai mult decât ar fi făcut-o, probabil, anii de facultate. Tânăra află că este însărcinată. Prima decizie bună pe care o ia este să vorbească cu părinții ei. Deși aceștia se poziționează în extreme diferite, niciunul din ei nu se implică peste măsură în hotărârea personală a Izei.

O altă sursă de lumină peste umbra de ambiguitate a fetei o reprezintă iubitul ei, tatăl copilului, care adoptă o atitudine responsabilă asupra situației. El nu o părăsește pe adolescentă, chiar dacă, din păcate, realitatea socială, arată alte statistici.

„98% decizia corectă” este o încercare de deschidere a percepției unei societăți ce încadrează sexualitatea în sfera subiectelor tabu, cu toate că statisticile despre maternitatea în rândul minorelor sunt îngrijorătoare în România. Piesa nu aduce în prim-plan un unic, universal valabil, final. Asta, pentru că nici nu există o decizie perfectă. Traume fizice sau morale, oricum ar fi, ele există, iar decizia nu poate fi 100% corectă, în ceea ce privește un pitic care „poartă” un alt pitic. 

În concluzie, piesa, deși a fost dur atacată, merită urmărită. Ea nu are o categorie țintă, pentru că prezintă un adevăr, o responsabilitate a tuturor.

text: Andreea Tănase
regie: Elena Morar
costume și asistență decor: Ileana Zirra
decor: Diana Miroșu
video design: Ana Cârlan
asistent regie: Emanuel Becheru
fotografii: Marius Șumlea
afiș: Benedek Levente

Distribuția:
IZA: Catalina Bălălău
DIDI: Aida Avieriței
MAMA: Nora Covali
TATĂL: Dragoș Ionescu
TUDOR: Paul-Ovidiu Cosovanu
DOCTORIȚA: Catalina Eșanu
CAMI: Corina Grigoraș
ALEX: Emanuel Becheru
VICTOR: Florin Hrițcu

Asistente voluntare: Ana-Maria Butunoi – dramaturgie, Ilinca Luca – regie, Flavia Apetrei și Ioana Suciu – scenografie, Ioana Corduneanu – video design, Olivia Călin – documentare, Roxana Bobric și Ana Maria Muraru – promovare.

• 

• 

•