Elevii trupei de teatru ARTfel au pregătit niște monologuri special pentru publicul online.
Vă dorim vizionare plăcută!
AUDIO
Monologuri
Imagine
Răspunde
Arhive lunare: martie 2021
Întâlnire cu Marina Hanganu-regizor
Imagine
Pe 13 martie 2021, continuând seria de întâlniri cu persoane din lumea artei, ne-am văzut (online) cu Marina Hanganu. Marina este regizor de teatru, absolventă a UNATC (promoția 2014). Nu s-a oprit aici; a studiat un master în teatru experimental în UK, iar acum este doctorand în teatru telematic. Din 2016, lucrează la teatrul „George Ciprian” din Buzău.
Surprinzător, am descoperit, prin Marina, că a fi regizor nu se restrânge la a sta într-o sală de teatru câteva ore pe zi și că se pot face spectacole impresionante chiar și pe stradă. Am aflat, astfel, ce e teatrul telematic, principala branșă de interes a regizoarei. Ești confuz? Nu-i nimic, o să te ajut să înțelegi cu ce se ocupă mai precis Marina. Teatrul telematic (performance-ul telematic) este constituit de un spectacol artistic ce se desfășoară în spații diferite. „Păi, cum, actorii sunt la distanță și totuși joacă împreună?” Exact! Mai mult decât atât, o reprezentație telematică se poate realiza și între actori și public (ex. Generația 200, regizat de Marina Hanganu) sau chiar între membrii publicului.
Dacă încă nu ți-e clar ce înseamnă teatrul telematic, îți voi vorbi mai larg despre trei spectacole de acest tip, toate regizate de Marina: Before Sunset / After Sunrise; Tele-City și Tele-Encounters. Primul dintre acestea, Before Sunset / After Sunrise, este un spectacol realizat în direct, cu actori și public din diferite locuri (Australia, Regatul Unit, Grecia, SUA, Polonia și România). Artiștii au avut un traseu stabilit pe care îl comunicau în timp real oamenilor din alte țări, dar, cu toate astea, ei improvizau mai mult decât să joace. Titlul piesei face referire la distanța dintre orașele implicate, unii dintre actori trezindu-se cu noaptea în cap pentru reprezentație, în timp ce alții s-ar fi pregătit, în mod normal, pentru cină.
Tele-City este un proiect realizat între patru orașe din România (Brașov, Iaşi, Buzău și Brăila), proiect care a avut ca țintă elevii de liceu. Aceștia și-au prezentat, în grupuri, orașele, fiind în transmisiuni live cu adolescenți și profesori din alte orașe. S-ar putea ca acest performance să vă intereseze și mai mult, având în vedere că o parte din el se petrece în liceul nostru (click aici), iar unul dintre oamenii direct implicați este coordonatoarea trupei noastre, dramaturgul Bianca Trifan.
Tele-Encounters este ultimul dintre proiectele de teatru telematic de care o să vă vorbesc, fiind și cel care mi-a atras atenția cel mai tare. Acesta își propune să cerceteze relațiile familiale la distanță, având o notă artistică consistentă. Spectacolul, denumit Planeta viselor pierdute, se petrece concomitent în Spania și România, cu public în ambele țări și este, în majoritate, în limba română. Ce este interesant e că actorii din Spania „sunt prezenți” în sala de spectacol de la noi (și invers), părând că sunt implicați într-un simplu apel video dintre părinții plecați la muncă în străintate și copiii rămași aici. În acest fel, întreaga derulare de evenimente prinde credibilitate, prin naturalețea situației. (Tele-Encounters și continuarea sa, Tele-encounters Byond the human)
Mai multe spectacole regizate de Marina:
2015 – Strada Popa Rusu nr. 30 (Teatrul 7, București)
2015 – Before Sunset / After Sunrise (Bloomsbury Festival, Londra): https://youtu.be/9ts6NqIAyg4
2016: – Before Sunset / After Sunrise (We Are Now Festival, The Roundhouse, în Camden, Londra)
2016: Tele-City (Teatrul „George Ciprian” din Buzău, co-finanțat de AFCN): https://youtu.be/MD3FpOWKvFA
2017: Orfeu și Euridice (proiect pilot de teatru pentru nevăzători cu sunet binaural, Teatrul „George Ciprian”): https://youtu.be/OIJD9b7kR04
2018: Magazinul de sinucideri (Teatrul de Comedie din București)
2018: Planeta Viselor Pierdute (în cadrul proiectului european Tele-Encounters, co-finanțat prin programul Europa Creativă al Uniunii Europene; lider: Teatrul „George Ciprian” Buzău; parteneri: UCAM – ES și Municipio de Lousada – PT): https://youtu.be/xTHrqpF6Z9o
2020 – prezent: Generation 200 / Generația 200 (Teatrul „George Ciprian”): https://youtu.be/MYLhuBFCoMM
2017-2019: Tele-Encounters
2020-2023: Tele-Encounters: Beyond the Human
Tangled: Untangled
Imagine
Anul 2020 a fost plin de momente dificile la care am fost cu toții nevoiți să ne adaptăm, iar industria divertismentului a fost clar afectată din mai multe puncte de vedere. Multe filme au oprit înregistrările și o parte din piesele de teatru, repetițile. Cu toate acestea unele spectacole au putut fi vizionate online, iar cei de la Disney Cruise ne-au făcut o plăcere cu TANGLED: The Musical, care poate fi vizionat pe YouTube.
După cum sugerează și numele, este o adaptare de o oră a filmului animat ,,Tangled” sau ,,O poveste încâlcită” după cum este cunoscut în România. O urmărim pe Rapunzel, prințesa pierdută a ținutului Corona (chiar așa se numește), care timp de 18 ani a fost închisă într-un turn de către o femeie care a răpit-o pentru a-i folosi părul în scopuri malefice.
Fiind o fană înrăită a producțiilor animate Disney am avut așteptări mari și nu pot spune că am fost dezamăgită. La fel ca în film, naratorul este Flynn Rider, un hoț care fură o coroană de la palat și întâmplător o întâlnește pe Rapunzel, neștiind ca ea este prințesa. Cei doi fac un pact și Flynn o ajută să vadă lampioanele care zboară anual pe cer, de ziua ei, la schimb el fiind lăsat să păstreze coroana furată.
Toți actorii au o prestație deosebită. Aceștia nu au ieșit în evidență doar din punct de vedere al interpretării, dar și în timpul numerelor muzicale. Au fost incluse toate melodiile din film, dar și câteva piese exclusive.
Flynn Rider interacționează cu publicul într-un mod deosebit, mai ales când interpretează “Wanted Man”, care, după mine, este una dintre cele mei interesante interpretări, la fel și “I have a dream”. Evoluția acestui personaj este foarte bine portretizată, cât și evidentă, devenind dintr-un hoț arogant însetat de bani, un om altruist, demn de respect.
Rapunzel este exact așa cum am cunoscut-o mereu, inocentă și curioasă, explorând o lume nouă, curajoasă reușind să își confrunte fricile și mai ales descoperindu-și adevărata identitate. Cei doi formează un duo nu doar comic, dar și unul puternic, cei doi ajutându-se unul pe celălalt să evolueze.
Bineînțeles nu poate exista o poveste Disney fără antagonist și mama cea rea este exact cum ar trebui să fie. Egoistă și orbită de dorința de a rămâne veșnic tânără, sfârșește căzând din vârful turnului. Aceasta, deși a avut ocazia să meargă pe calea cea dreaptă și să o lase pe Rapunzel în lumea care îi aparține, decide să o folosească pentru propriile sale nevoi și să o țină prizonieră, departe de adevăr.
Trebuie să recunosc că aceasta este primul musical marca Disney pe care l-am văzut și am rămas uimită de costume și decor, acestea fiind exact ca cele din film. Detaliile și așezarea în scenă sporesc atmosfera de poveste și te absorb cu adevărat în acțiune.
Deși m-am uitat cu plăcere, sunt anumite lucruri care ar putea fi îmbunătățite. De exemplu, Pascal, cameleonul lui Rapunzel, cel mai bun prieten al ei, lipsește. Dar măcar îl avem pe Maximus, calul regal, care conferă o notă de umor esențială, acesta fiind mâna dreaptă a lui Flynn când o salvează pe Rapunzel. Totuși și Pascal ar fi putut fi inclus, acesta nu are replici și pur și simplu prezența sa ar fi un factor de amuzament bine văzut de public.
În plus, unele scene au părut foarte grăbite, durata musical-ului fiind doar o oră și având o acțiune destul de complexă. Filmul durează o sută de minute, și sunt de părere că și această versiune ar fi fost mai potrivită dacă s-ar fi desfășurat măcar pe o oră și jumătate.
Luând în considerare tot ce am menționat până acum, nu pot să spun decât că sunt foarte încântată și vă îndemn să vă uitați pentru că nu aveți nimic de pierdut, este clar că publicul țintă sunt copii, dar sunt de părere că oricine se poate bucura de spectacol. Pentru mine punerea în scenă a fost de-a dreptul fascinantă și sunt sigură că veți fi plăcut surprinși de efecte. Este evident că cei de la Disney Cruise nu glumesc când vine vorba de un spectacol, și efortul depus se observă pe tot parcursul piesei.
În plus, nu toți avem parte de croaziere și faptul că Disney a ales să ne surprindă cu acest musical pe timp de pandemie este chiar de admirat.
DIstribuție:
- Elisha Ainsley – Rapunzel
- Nick Pankuch – Flynn Rider
- David Colston Corris – Maximus
- Katie Whetsell – Mama Gothel
- Elliott Litherland – Regele Coronei, Căpitanul Gărzilor
- Cate Cozzens – Regina Coronei
- Kyle Blair – Hook Hand, Sage
- Jeffrey Todd Stevens și Jacob Chancellor – Frații Stabbington , Big Nose, Vladimir
- Courtney Leigh Halford – Attilla
- Eric Deiboldt – Ulf
- Sydney Patrick- Fetița din oraș
- Compozitor: Alan Menken
- Text: Glenn Slater
Ileana Ursu și cursa de o viață
Imagine
Recent, am avut onoarea de a o avea alături de noi pe Ileana Ursu, o fostă șagunistă ce a hotărât să-și urmeze visul de a deveni actor, terminând de curând Facultatea de Teatru din Cluj.
Ileana ne-a oferit multe detalii în privința vieții unui student de teatru, de ce a ales Facultatea din Cluj și câteva planuri pentru viitorul ei. Dar două „vorbe” pe care le-a spus m-au impresionat cel mai mult.
Prima „vorbă” era despre profesori. Cum a spus și ea, un profesor bun nu te face numai să îți placă materia în care e specializat, te motivează, te inspiră să ajungi la stele să iți împlinești visul și să devii cea mai bună versiune a ta. Sunt de acord cu ce a spus? Sigur că da! Aș putea adăuga, că profesorii, alături de familie și propria voință, sunt fundația succesului în viață. Dacă una dintre ele nu există, atunci există mari șanse că totul să se „prăbușească”, de aceea e nevoie de toate cele trei „elemente”.
A doua „vorbă” era despre meseria de actor. Odată ce a terminat studiile, tânărul actor, având un bagaj pe care l-a acumulat în cei de 3 ani de facultate, hotărât și încrezător, se îmbarcă într-o călătorie pe care eu o numesc „cursa de o viață”. Acesta poate să se angajeze la un teatru de stat, însă cursa devine plictisitoare și monotonă. Astfel, pentru a adaugă puțină adrenalină, actorul, deși este angajat la un teatru de stat, hotăraște să participe la casting-uri, unde fiecare are aceleași șanse de a primi un anume rol. Indiferent dacă îl ia sau nu, tânărul actor vă participa la mai multe casting-uri, astfel experimentând diverse tipuri de teatru, de roluri, toate acestea făcând cursa mai frumoasă, mai antrenantă, mai memorabilă.
Ne-am bucurat mult să o avem pe Ileana alături de noi și îi urăm succes în cariera ei de actriță.
Pe plantație (poezie, aiureală scrisă în carantina din 2020)
Imagine
Note după note intră-n casă,
mintea zboară de la masă.
O, uite, acum sunt o crăiasă,
ce ascultă muzică și valsează.
Unde? Unde? Unde?
Uite, aici, chiar pe ale ei unde.
Casa-i plină de tonalități,
acompaniate de câteva mustăți.
Afară, zgomotul urban;
ah, uite, trece un Touran.
Stelele mă liniștesc,
în timp ce numai prostii născocesc.
O lumină se coboară
și face sunete de moară:
e o navă, au venit,
ei aici au nimerit.
Un extraterestru mic,
cu-al lui frate ori bunic.
„Hei”, le zic, din scaunul pitit.
Ei, ce crezi, fac dreapta-n labirint.
Adunate de prin martie
Imagine
-Alergi. De ce-o faci? Unde mergi? Ce faci? Hei!
„Nu-mi răspunzi?”, îmi zic. Dar oare de ce? Pare fericit, hai să-l urmez. Nu sunt sigură dacă e „un el” sau e „o ea”, dar îi urmăresc umbra cu entuziasm. Și alerg mult. Foarte mult! Și totuși, parcă e așa puțin.
„Bum!” Privesc cerul și aud, dintr-odată, o explozie. „Ce-o fi asta?” Cobor privirea și văd un zid uriaș. Un zid negru, plin de pete gri. Iar el ori ea, fericirea mea, se izbește puternic de acest perete.
Încerc să mă opresc… dar nu pot. Sub mine, o alunecoasă și foarte abruptă pantă mă conduce spre sfârșit. Iar eu alunec. Alunec grăbit spre zidul sumbru. Și alunec și tot alunec… fără să mă pot opri. Haine nu mai am, părul mi-a dispărut, membrele-mi sar și ele din trunchi.
Ce caut aici? Ce s-a întâmplat? De ce am alergat? Și acum… și acum ce? Am gonit spre „bine” și n-am mai ținut cont de nimic. Poate cineva mă așteaptă acum acasă. Poate balansoarul copilăriei mă strigă… dar eu am gonit. Am gonit spre nimic, iar acum alunec fără scăpare spre zid.
Hei, tu, nu-ți irosi viața alergând! Totul e mai mult decât pare.
Dark times
Imagine
And there it goes… another episode, another season, another series, another two fucking weeks spent nothing but living my life thru others’.
Goddd…and here I am… sitting in the dark and overthinking every move I’ve ever made just because that’s the only way I can fell asleep… hmm… how weird things are… few years ago I would have been so afraid even to stay in the dark with my eyes open and now I can spend hours by myself in the shadows
Light and shadows… such simple words, with such complex meanings. When we think of light and shadows we tend to break those terms into two different worlds, the good one and the evil one, and those worlds don’t have anything to do with each other, but the truth is that we cannot do that because there is no shadow without the light, because there is good in bad and there is bad in good. And let’s face it… does light really represent the better world? Well… I’ve never seen a person truly showing emotions in the light… and why? Because in the light everyone can see you, everyone can judge and criticize you. And on the other hand… I’ve never seen a person be bullied in the dark. We often say that the darkness is something bad, that shadows are scary and for some of us even horrific, but we are just scared of the unknown, we are scared of the fact that we cannot control what’s going on in the dark and I think once we get over this fear we can see shadows from a different perspective: a quiet, calm place where there is just you with your thoughts, with your imperfections, where no one can tell you that you are not good enough, or that you don’t fit in. Wait… but what’s going to happen when all of this teenage insecurities and darkness are going to disappear? Am I going to be an adult?…waaait a minute… that’s not possible… I’m not ready for that… I mean all I know is that I kinda hate this stupid years that are supposed to be the best years of my life… like if this is the best I don’t wanna know the worst of it… and for sure I don’t wanna go back to childhood, but this… this adult thing… may be too much to handle… When I will finally get rid of this stupid teenage problems, thinks like college fees and bills will hit me like a car… Maybe I should enjoy my teenage years… I mean, it’s not that bad: I like going out with my friends and I’m feeling free, with no strings attached. Pff, everything is a paradox…
trupadeteatruartfel.wordpress.com 